Cat te costa ceva gratis?

Din cand in cand cu totii mai primim cate ceva gratis. De la 10 bani la magazinul din colt cand zice vanzatoarea ”Lasati ca imi aduceti data viitoare”, mergand pana la o masa gratuita (poate face cineva cinste) sau chiar pana la o mostenire.
Ce bine te simti cand primesti ceva gratis !!!! (mai ales daca e o mostenire:)). Simti ca ai o zi reusita chiar daca ceea ce ai primit gratuit este o masa sau cei 10 bani … Ba chiar ne aducem usor aminte de aceste momente.
Si totusi cineva m-a trezit la realitate spunandu-mi:
“Nimic nu e mai scump decat ceea ce primesti gratis !!!”
E adevarat ca persoana se referea la ofertele bancare de gen: “Cardul este gratuit!”, “Aveti rate fara dobanda!”, “Nu platiti nimic primele 3 luni!”
Toate astea mi-au dat de gandit:
– Cei 10 bani, te obliga intr-un fel sa vii sa mai cumperi de acolo “data viitoare”, si din ton se intelege ca “data viitoare” nu ar trebui sa fie foarte indepartata (unele vanzatoare chiar spun “imi aduceti maine”)
– Masa gratuita de ziua cuiva care incearca sa impresioneze prin ceea ce comanda sau lasand pe fiecare sa comande ce vrea, te obliga intr-un fel sa ii iei un cadou pe masura sau de ziua ta sa faci cinste cel putin la fel de consistent.
– Mostenirea, cea mai dorita “gratuitate” o primesti de obicei cu cel mai mare pret: de obicei mostenirea o primesti in urma decesului parintilor sau a unor rude apropiate.
Nu-i asa ca acum te vei gandi mai bine cand cineva iti va oferi ceva gratuit ?

“Ciorba de perisoare” sau “Cat de documentata e parerea ta?”

Cu totii am avut discutii contradictorii si am sustinut la un moment dat o parere sus si tare.
Te-ai intrebat insa, cum ai ajuns la acea opinie? Ai “imprumutat-o” de la cineva? Sau, daca ti-ai format-o singur, te-ai documentat destul ? E originala sau pur si simplu ai aderat la o idee existenta?
Astfel de discutii contradictorii sunt cele care au ca tema: religia, politica, moartea, existenta extraterestrilor, Dumnezeu, android vs. iOS, fotbalul, masinile, etc ., si pun pariu ca despre fiecare ai o parere.
Dar, sa luam un exemplu foarte simplu: Ciorba de perisoare
Cum iti formezi o opinie despre ciorba de perisoare?
– Pai trebuie sa o gusti! ar spune cineva, sau chiar sa mananci toata farfuria.
Evident, nu e suficient pentru a-ti forma o opinie avizata. Indicat e sa mananci si alte portii de ciorba de perisoare facute de alti bucatari.
Apoi, ca sa poti face comparatie trebuie sa manaci si alte feluri de ciorba.
Dar daca vrei ca opinia ta sa nu poata fi combatuta, trebuie sa mergi mai departe si sa te apuci tu sa faci ciorba, sa inveti reteta si sa o repeti pana iti iese.
Abia atunci poti emite o opinie foarte completa despre ciorba de perisoare.
Aplica strategia pentru fiecare tema, documenteaza-te bine, si iti va fi mult mai usor in discutiile contradictorii. Pe masura ce studiezi vei fi surprins cum unele pareri ti se schimba la 180 de grade.
Catalin

Diferentiatorul

Sedinta de marketing.
Se propune noul produs, se propun caracteristicile, se iau hotarari, etc.
La un moment dat cineva spune ca avem nevoie de un „diferentiator”. Adica de o caracteristica pe care nu o au celelalte produse. Acea caracteristica, pe care, daca o mentioneaza cineva, te duce instant cu gandul la produsul nostru.
Cand se discuta asta, eu ma gandeam ca asa e si in cazul oamenilor. Ca sa ai succes, trebuie sa ai cateva calitati, dar si o trasatura care te diferentiaza. In cercul de prieteni fiecare avem prieteni care se individualizeaza prin ceva. De exemplu eu am: prietenul care vorbeste fara oprire (Gura mare), nici in poze nu reusim sa-l prindem cu gura inchisa :), prietenul care e vesnic student (are 10 ani de facultate), prietena pasionata de alpinism (cand mergem la vreun bar unde trebuie sa urcam trepte o trimitem pe ea inainte :)), prietenul cu chitara, prietenul microbist, etc.
Sunt convins ca toti avem asemenea prieteni…
Te-ai intrebat insa, care este diferentiatorul tau ? Ce te face special pe tine in cercul de prieteni, la locul de munca, in familie ?